Puțini sfinți ai vremurilor noastre au atins atâtea inimi ca Cuviosul Paisie Aghioritul. Un monah smerit, care a trăit cea mai mare parte a vieții într-o colibă sărăcăcioasă din Sfântul Munte Athos, a ajuns povățuitorul a mii de oameni — de la țărani și studenți până la profesori și oameni politici. Sfaturile lui, simple și pline de har, sunt astăzi citite în zeci de limbi. Cine a fost, de fapt, și de ce cuvintele lui rămân atât de vii?
Viața Sfântului Paisie
S-a născut pe 25 iulie 1924, în Farasa Capadociei, cu numele de botez Arsenie. La scurt timp după naștere, familia sa a fost strămutată în Grecia, în urma schimbului de populații dintre greci și turci. A copilărit în orașul Konița, unde a deprins meseria de tâmplar. De tânăr a fost atras de rugăciune și de nevoință, iar în anii tinereții a trecut și prin greutățile războiului civil grec, în care s-a arătat curajos și milostiv.
În 1950 a plecat la Sfântul Munte, iar în anii care au urmat a viețuit în mai multe locuri: la Mănăstirea Esfigmenu, la Filotheu, la Mănăstirea Stomiou, o vreme la Muntele Sinai, și în cele din urmă la chilia „Panaguda”. A trecut prin boli grele și operații, purtate cu răbdare uimitoare. A adormit în Domnul pe 12 iulie 1994, la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Suroti, lângă Salonic, unde se află mormântul său, cercetat astăzi de nenumărați pelerini. În 2015, Patriarhia Ecumenică l-a trecut în rândul sfinților, cu pomenirea pe 12 iulie.
Ce fel de om era
Cei care l-au cunoscut vorbesc despre un om cu un umor blând, cu o dragoste nesfârșită și cu o simplitate dezarmantă. Nu vorbea în teorii, ci în pilde luate din viață — din grădina lui, din animale, din unelte. Avea darul deosebirii duhurilor și, adesea, cunoștea gândul și necazul omului înainte ca acesta să apuce să vorbească. Dar nu darurile îl făceau mare, ci smerenia: fugea de laudă și se socotea pe sine cel mai neînsemnat.
Cele mai importante învățături
Despre gânduri: „gândul bun”
Poate cea mai cunoscută învățătură a lui privește puterea gândului. Sfântul Paisie spunea că omul poate privi orice întâmplare în două feluri: cu „gândul bun” sau cu cel rău. Cel care își cultivă gândul bun găsește pace și îl vede pe aproapele cu îngăduință; cel stăpânit de gândul rău se chinuie singur și îi chinuie și pe alții. „Jumătate din sfințenie este să ai gândul bun”, obișnuia să spună. Este o lecție practică de trezvie (nepsis), la îndemâna oricui.
Despre necazuri și boală
Sfântul Paisie, care a suferit el însuși mult, învăța că durerile îngăduite de Dumnezeu, purtate cu răbdare și mulțumire, curățesc sufletul mai mult decât multe nevoințe. Nu căuta suferința, dar când venea, o primea ca pe un dar și îi mângâia astfel și pe alții.
Despre familie și creșterea copiilor
Către părinți avea sfaturi de o mare finețe: copiii au nevoie mai mult de rugăciunea și de pilda părinților decât de vorbe multe. „Purtarea sfântă a părinților este cea mai bună predică pentru copii”, spunea. Îndemna mamele să se roage cu lacrimi pentru copii și să nu se lase copleșite de frică, ci să aibă încredere în Dumnezeu.
Despre rugăciune
Îi îndemna pe mireni la Rugăciunea lui Iisus — „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” — spusă simplu, în timpul zilei, la lucru sau pe drum. Nu cerea de la oamenii ocupați nevoințe monahale, ci o legătură statornică și caldă cu Dumnezeu.
Sfaturi practice pentru viața de azi
- Începe cu gândul bun. Înainte de a judeca pe cineva, caută explicația cea mai iubitoare a faptei lui.
- Primește greutățile cu mulțumire. Nu întreba mereu „de ce mie?”, ci „ce pot învăța de aici?”.
- Roagă-te scurt, dar des. O rugăciune de câteva cuvinte, repetată des, ține inima trează.
- Fii darnic cu timpul și atenția. Sfântul Paisie dăruia oamenilor exact ceea ce le lipsea cel mai mult: ascultare și dragoste.
- Nu te teme. Frica, spunea el, îl împuținează pe om; credința îl întărește.
Dacă vrei să adâncești felul în care aceste sfaturi se așază într-o viață obișnuită, citește și articolul nostru despre smerenie și curajul de a cere ajutor.
Moștenirea lui
Cuvintele Sfântului Paisie au fost strânse în volumele „Cuvinte duhovnicești”, răspândite azi în întreaga lume ortodoxă. Dar cea mai vie moștenire a lui nu stă în cărți, ci în miile de oameni care, citindu-l, au prins curaj să se apropie de Dumnezeu. Un tâmplar din Konița a ajuns astfel dascăl al lumii — nu prin învățătură multă, ci prin iubire multă. Sfinte Cuvioase Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
