Există în calendar un sfânt care nu se lasă prea ușor domesticit. Nu e blând și tăcut ca mulți alții pe care îi știm din icoane. E aspru, direct, trăiește în pustia Iudeii cu haine din păr de cămilă și se hrănește cu lăcuste și miere sălbatică. Și totuși, Hristos Însuși a spus despre el că nu s-a ridicat între cei născuți din femeie nimeni mai mare decât Ioan Botezătorul (Matei 11, 11).
E fascinant cum un om atât de neobișnuit a ajuns să fie cinstit în toată lumea ortodoxă cu nu mai puțin de șase zile de prăznuire pe an. Cea mai caldă și mai luminoasă dintre ele — Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul — cade pe 24 iunie. O sărbătoare de vară, în care creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe cel pe care tradiția îl numește simplu și frumos: Înainte-Mergătorul.
O naștere care a început cu tăcerea
Povestea lui Ioan nu începe cu el, ci cu părinții lui. Zaharia era preot bătrân, Elisabeta — soția lui — trecuți amândoi de vârsta nădejdii. Ani întregi se rugaseră pentru un copil. Și toți acei ani trecuseră fără răspuns.
Când îngerul Gavriil i-a apărut lui Zaharia în templu și i-a vestit că Elisabeta va naște un fiu, bătrânul preot n-a crezut. Reacția e profund omenească: cine ar fi crezut, după atâta așteptare? Dar tocmai această ezitare l-a lăsat mut până la nașterea copilului. Nouă luni de tăcere. Nouă luni în care a trăit cu minunea în inimă, fără să o poată rosti. Poate că în tăcerea aceea s-a pregătit cel mai bine pentru ce urma.
Când s-a născut pruncul și Zaharia a scris pe tăbliță numele lui — Ioan — i s-a dezlegat și limba. Și primul lucru pe care l-a rostit a fost un imn de mulțumire, Cântarea lui Zaharia, pe care Biserica o spune la Utrenie până astăzi. Bucuria reținută prea mult timp izbucnea dintr-o dată în cuvinte.
Alegerea pustiei
Nu știm prea multe despre copilăria lui Ioan. Știm că, la un moment dat, a ales să plece în pustie. Nu a fugit de lume — a ales să o lase în urmă. E o diferență importantă.
În tradiția biblică și patristică, pustia nu e un loc al deznădejdii. E un loc al întâlnirii. Moise a primit revelația lui Dumnezeu acolo. Ilie s-a refugiat în pustie când nu mai putea continua. Hristos Însuși a fost dus de Duhul în pustie după botez. Ioan a înțeles că, pentru ceea ce era chemat să facă, trebuia să se formeze în liniștea aceea aspră și curată, departe de gălăgia Ierusalimului.
Hrana lui simplă nu era o ciudățenie, ci o mărturie. Omul care nu depinde de masa nimănui nu datorează nimănui nimic. Și tocmai de aceea poate spune adevărul fără să se teamă.
Cel care L-a recunoscut pe Hristos
Când a venit Iisus la Iordan să fie botezat, Ioan L-a recunoscut imediat. Și totuși a ezitat. „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?” (Matei 3, 14). E unul dintre cele mai emoționante momente din toată Evanghelia: smerenia față în față cu smerenia, cel mai mare om în fața Celui care depășea orice categorie omenească.
Duhul Sfânt cobora ca un porumbel. Glasul Tatălui se auzea din ceruri. Și în mijlocul acestei scene cosmice — Ioan, cu mâinile aspre de pustnicie, atingând fruntea Celui care venise să mântuiască lumea.
Și după aceea, Ioan a știut că rolul lui se schimbase. „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 30). Câtă libertate interioară trebuie să ai ca să spui asta și să o crezi cu adevărat.
Curajul unui om liber
Ioan a murit nu pentru că predica în pustie, ci pentru că a intrat în cetate și a spus un adevăr care deranja puterea. Irod Antipa trăia cu Irodiada, soția fratelui său, iar Ioan i-a spus fără înconjur: nu se cuvine. Direct. Fără diplomatism.
Știa ce riscă. Și totuși a vorbit. A plătit cu viața — decapitat în temnița de la Maherus, la cererea Salomeei, fiica Irodiadei. Un dans și un cap pe tavă. Contrastul e brutal, aproape de neprimit. Dar moartea lui Ioan nu e un eșec. E pecetea fidelității față de misiunea primită.
Tocmai de aceea Biserica îl cinstește și ca mucenic, deși a murit înainte de Patimile lui Hristos. Martirajul, în înțelegerea ortodoxă, nu ține de o dată în calendar, ci de fidelitatea față de adevăr până la capăt.
Ce ne mai spune Ioan astăzi
Trăim în vremuri care ne cer să fim mulți în loc să fim autentici, să producem în continuu, să apărem mereu, să spunem ce e plăcut de auzit. Ioan e antipodul perfect al acestei logici. A ales puținul, liniștea, adevărul. Și tocmai de aceea vocea lui a răsunat în tot Israelul.
Viața lui ne amintește câteva lucruri pe care le uităm ușor. Simplitatea nu e sărăcie, ci alegere. Curajul de a spune adevărul este, în fond, un act de iubire față de cel căruia i-l spui. Și uneori cel mai important lucru pe care îl poți face pentru o relație, cu oamenii sau cu Dumnezeu, este să te dai la o parte și să lași loc.
Pe 24 iunie, când îl vom prăznui, poate fi un moment bun să ne oprim o clipă și să ne întrebăm: de câte lucruri depindem inutil? Ce ne ține departe de liniștea lăuntrică pe care o căutăm? Și există vreun adevăr pe care îl amânăm să-l rostim, de teamă?
Sfinte Ioane, Înainte-Mergătorule al Domnului, roagă-te pentru noi.
Întrebări frecvente
De ce are Sfântul Ioan Botezătorul mai multe sărbători pe an decât alți sfinți?
Ioan Botezătorul este cinstit cu șase zile de prăznuire în calendarul ortodox, mai multe decât orice alt sfânt, în afara Maicii Domnului. Aceasta reflectă rolul lui unic: Înainte-Mergătorul lui Hristos, cel mai mare dintre proroci, martirul care a dat mărturie cu viața despre adevăr și primul care L-a arătat lumii pe Mântuitorul.
Ce semnificație are Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 iunie?
Este una dintre cele câteva sărbători în care se celebrează nașterea unui sfânt, nu adormirea sau moartea lui martirică, alături de Nașterea Maicii Domnului și Nașterea Mântuitorului. Ea marchează nașterea miraculoasă a lui Ioan din părinții bătrâni Zaharia și Elisabeta și se află în calendar cu exact șase luni înainte de Crăciun, potrivit tradiției.
Cum îl putem cinsti pe Sfântul Ioan Botezătorul în viața de zi cu zi?
Participarea la Sfânta Liturghie pe 24 iunie este cel mai firesc mod de a-l prăznui. Dar viața lui Ioan ne invită și la gesturi mai mici: mai puțin zgomot și mai multă liniște în ziua aceea, curajul de a spune adevărul cu blândețe atunci când e nevoie, și poate o simplificare a lucrurilor de care ne agățăm inutil. O rugăciune scurtă adresată lui poate fi: „Sfinte Ioane, Înainte-Mergătorule, roagă-te pentru noi și ajută-ne să trăim în adevăr.”
