Există cărți care nu se citesc — se trăiesc. «Rugăciunile pe malul lacului» ale Sfântului Episcop Nicolae Velimirovici din Ohrida este una dintre acestea. Scrisă în retragere duhovnicească lângă apele albastre ale lacului Ohrid, înconjurat de munți și mănăstiri vechi, această operă lirică și teologică deopotrivă a hrănit suflete însetate pe tot cuprinsul lumii ortodoxe — și continuă să o facă.
Sfântul Nicolae Velimirovici — omul din spatele rugăciunilor
Sfântul Nicolae Velimirovici (1880–1956) a fost episcop al Ohridei și Jihiei, teolog, predicator și scriitor sârb, supranumit de contemporanii săi «noul Ioan Gură de Aur». Trăitor al suferinței — a trecut prin închisoarea nazistă de la Dachau — și al contemplaților înalte, Sfântul Nicolae a sintetizat în persoana sa viața activă și cea contemplativă. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă în 2003, iar prăznuirea sa se face pe 5 martie. Moaștele sale odihnesc la Mănăstirea Sfântului Sava de la Libertyville, SUA, unde și-a dat sufletul.
Această chemare la sfințenie — pe care o găsim exprimată și în viețile sfinților din Tradiția ortodoxă română — nu este rezervată monahilor sau teologilor. Sfântul Nicolae însuși scria pentru sufletul simplu, însetat de Dumnezeu.
Ce sunt «Rugăciunile pe malul lacului»
Scrise în retragere pe malul lacului Ohrid, aceste rugăciuni nu sunt simple formule liturgice. Sunt un dialog viu al sufletului cu Dumnezeu, în limbajul poeziei și al teologiei deopotrivă. Sfântul Nicolae se adresează lui Dumnezeu cu o intimitate adâncă, în spiritul Psalmilor: laudă, pocăință, uimire, smerenie, cerere — toate se împletesc în texte de o rară frumusețe.
Citind aceste pagini, înțelegi mai bine îndemul Apostolului Pavel: «Rugați-vă neîncetat» (1 Tes. 5:17) — pentru că rugăciunea adevărată nu este o îndatorire externă, ci respirația sufletului.
Smerenia ca punct de plecare
Una dintre temele centrale ale cărții este smerenia — nu ca umilință forțată, ci ca vedere limpede a realității: cine ești tu față de Dumnezeu, față de aproapele tău, față de întreaga creație. Sfântul Nicolae scrie rugăciuni în care Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru suferință, pentru ispite, chiar pentru oamenii care l-au nedreptățit — pentru că toate acestea sunt, în mâna lui Dumnezeu, mijloace de sfințenie. Această perspectivă transformă radical modul în care creștinul se raportează la greutățile zilei.
Creația ca fereastră spre Creator
Un alt fir roșu al «Rugăciunilor» este contemplarea lumii create. Lacul, muntele, stelele, florile — toate devin pentru Sfântul Nicolae ferestre spre Dumnezeu. Nu este panteism, ci teologie a frumuseții: «Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria» (Ps. 18:1). Creația nu distrage mintea de la Dumnezeu — o conduce spre El, dacă ochii inimii sunt curați.
Cum să citești această carte ca un creștin viu
«Rugăciunile pe malul lacului» nu se consumă repede. Se citesc cu răbdare, câte una sau două rugăciuni pe zi, dimineața sau seara, ca parte a pravilei de rugăciune de acasă. Lăsați textul să vorbească, să mustre, să mângâie — după cum este trebuința sufletului în ziua aceea.
O practică rodnică: citiți o rugăciune, opriți-vă, și puneți-vă aceeași întrebare pe care și-o punea Sfântul Nicolae: «Unde ești Tu în viața mea azi, Doamne?» Răspunsul sincer la această întrebare este deja rugăciune.
Încheiere duhovnicească
Sfântul Nicolae Velimirovici ne-a lăsat în «Rugăciunile pe malul lacului» mai mult decât o carte — ne-a lăsat un model de inimă rugătoare. O inimă care vede pe Dumnezeu în toate, care se smerește fără să deznădăjduiască, care mulțumește chiar și în suferință.
Mântuitorul a spus: «Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor» (Mt. 5:3). Această sărăcie duhovnicească — conștiința propriei neputințe în fața lui Dumnezeu — este tocmai starea din care izvorăsc «Rugăciunile pe malul lacului». Ea poate fi și starea din care izvorăsc rugăciunile noastre, ale tuturor.
